Constantin Budescu, surpriza de la reunirea Astrei! Cu câte kilograme s-a prezentat mijlocașul. „Spre surprinderea voastră!”

Constantin Budescu, surpriza de la reunirea Astrei! Cu câte kilograme s-a prezentat mijlocașul. „Spre surprinderea voastră!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra Giurgiu s-a reunit pentru a începe pregătirea înainte de reluarea sezonului 2019 – 2020, iar Constantin Budescu a reușit să surprindă pe toată lumea.

Mijlocașul Astrei Giurgiu este cunoscut pentru faptul că are probleme cu greutatea, mai ales dacă face o pauză mai lungă, dar acesta a surprins după ce pandemia de Covid-19 l-a ținut departe de fotbal timp de două luni.

Constantin Budescu a surprins la reunirea Astrei Giurgiu

Dani Coman, președintele celor de la Astra Giurgiu, a vorbit despre situația lui Constantin Budescu și susține că mijlocașul nu are probleme cu greutatea. Mai mult, oficialul fostei campioane a României a dezvăluit că jucătorul a scăpat de problemel medicale care îi dădeau bătăi de cap înainte de pandemie.

”Spre surprinderea voastră, Budescu arată foarte bine. Eu l-am văzut, arată foarte bine, s-a pregătit în această pauză. Mă bucură foarte mult faptul că, din punct de vedere medical, nu mai are nicio problemă, pentru că acea recidivă la gambă i-a dat dureri mari de cap. Sper să fie bine, să fie sănătos şi să ne ajute în continuare, aşa cum a făcut-o. Toată lumea îl aşteaptă pe Budi”, a declarat Dani Coman.

Bogdan Andone: „Budi spune că e în greutatea lui optimă!”

Și Bogdan Andone a vorbit despre situația lui Constantin Budescu, iar acesta susține că jucătorul său are greutatea optimă, dar așteaptă să-l vadă personal pentru a vedea dacă spusele mijlocașului sunt reale.

”Am vorbit la telefon. Budi spunea că e în greutatea lui optimă, undeva la 83-84 de kg, greutatea cu care el juca şi se simţea foarte bine. Acum rămâne să îl vedem şi la faţa locului. Dar din ce am discutat cu el, era foarte bine, era optimist, era încrezător, a spus Bogdan Andone.

  • 31 de ani are Constantin Budescu
  • 3 milioane de euro este cota lui Budescu, conform transfermarkt.com
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×